Republica Moldova

14 iunie 1848: Este decretată înființarea STEAGULUI NAȚIONAL sub deviza „Dreptate, Frăție”. Istoria Tricolorului

Drapelul național al României este un tricolor cu benzi verticale, începând de la lance, în culorile albastru, galben și roșu, având o proporție de 2:3 între lățime și lungime.

Constituția României (2003) prevede la articolul 12, alineatul 1 că „Drapelul României este tricolor; culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roșu”. Atât proporțiile, nuanțele culorilor cât și protocolul drapelului au fost stabilite prin Legea nr. 75 din 16 iulie 1994.

Drapelul seamănă izbitor cu drapelul civil al Andorrei și cel de stat al Ciadului, neavând însă nici o legătură cu acestea. Asemănarea cu drapelul Ciadului, care diferă de drapelul românesc doar prin nuanța ușor mai închisă a fâșiei albastre (indigo, în loc de cobalt la noi), a stârnit discuții la nivel internațional. Ambasada Ciadului de la Moscova a înaintat Organizației Națiunilor Unite un protest oficial, prin care cerea ca drapelul României să nu mai fie arborat la ONU. Tricolorul românesc este de asemena înrudit cu cel al Republicii Moldova, acesta din urmă având însă o proporție diferită (1:2 în loc de 2:3 la noi), un albastru mai deschis, „de Voroneț” și stema țării în centru.

Potrivit dr. Ștefan Szemkovics, consilier superior la Serviciul Arhivelor Feudale, Personale și Colecții din cadrul Arhivelor Naționale ale României, semnificația culorilor drapelului trebuie privită în cheie heraldică:

 albastru cobalt: fidelitate, loialitate, profunzime, ordine, adevăr;

galben crom: prestigiu, virtute, inteligență, grandoare, bogăție;

roșu vermion: acțiune, pasiune, capacitatea de a servi Patria, sinceritate, agresivitate, incitare la vigilență.

Culorile roșu, galben și albastru se regăsesc târziu pe diplomele emise de Mihai Viteazul, pe scuturi și pe lambrechini. De asemenea, este de remarcat prezența celor trei culori în canafii și pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: “Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui)”.

Tricolorul a fost adoptat întâi în Țara Românească, în 1834, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelele pavilioanelor navale și a drapelelor de luptă. Acesta din urmă era un „steag cu fața roșie, albastră și galbenă, având și acesta stele și pasăre cu cap în mijloc”. Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru. La înmânarea drapelelor, domnitorul a spus, printre altele:

„Steagurile aceștii de Dumnezeu păzite țări din vechime au fost fala oștirilor sale și semnele slavei lor… Miliția românească organizată pe temeiuri de regulă și disciplină europeană, dobândește iarăși acel drept din vechime și primește steagurile sale cu fețile naționale și cu pajera prințipatului. Domnia mea dar încredințează acum batalioanelor de infanterie și divizioanelor de cavalerie aceste steaguri ca un sfânt depozit al cinstii, al credinții și al supunerii către legile întocmite…”

În 1848, steagul adoptat de către revoluționari ca drapel al Țării Românești a fost tricolorul albastru-galben-roșu (cu albastrul sus,

 » Citește mai mult