Înainte de a intra în vacanță, Guvernul PSD-PNL vine cu noi taxe pentru români – este vorba de TollRO, noua rovinietă. Principala modificare se referă la faptul că șoferii vor plăti taxa în funcție de distanța parcursă și de nivelul de poluare. Noile tarife vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026.
PSD și PNL aprobă proiecte de lege pe bandă rulantă pentru simplul fapt că se tem că nu vor mai primii bani din PNRR. Astfel, fac reforma pensiilor de fațadă, însă când vine vorba de noi taxe pentru români aprobă proiecte, în ciuda protestelor. Așa s-a întâmplat și cu TollRo – noul sistem de taxare pentru autoturisme și camioane este jalon în PNRR, conform principiului „poluatorul plătește”. Vinieta s-ar putea scumpi chiar și de șase ori, de la 1.210 euro, în prezent, la 7.000 de euro pentru camioane la un parcurs de 100.000 km/an pe autostradă.