
Surse din interiorul USR susțin că Elena Lasconi, primarul din Câmpulung, are o relație apropiată cu alcoolul, lucru ce a început să îi afecteze imaginea și susținerea din partid. Izolată și ignorată de colegii săi, Lasconi riscă să fie sabotată chiar de propriii membri de partid.
Surse apropiate din cadrul USR susțin că Elena Lasconi este foarte bună prietenă cu paharul, la fel cum erau și Monica Macovei și Traian Băsescu. La un congres al USR, Lasconi s-a îmbătat atât de tare încât, pe la prânz, a adormit și nu a mai apucat să participe la închiderea evenimentului. România a mai avut un președinte alcoolic, securist, prefăcut și mincinos. Nu avem nevoie de încă unul.
Oare de ce niciun lider important al USR nu o susține public pe Lasconi? Pentru că nimeni din partid nu o sprijină. Este complet izolată și probabil va fi chiar sabotată de colegii săi.
USR abia a reușit să facă pragul electoral la alegerile europarlamentare, iar cu lideri precum Drulă și Lasconi, partidul riscă să dispară de pe scena politică. Securistii progresiști au pregătit deja o alternativă, împreună cu Dacian Cioloș și cei de la REPER. Aceștia încearcă să salveze electoratul de 5% din România, cel care crede că țara trebuie să fie sclava companiilor străine și o slujitoare supusă marilor puteri.
Este timpul să ne asigurăm că nu vom mai fi conduși de alcoolici și trădători de țară.